Dovada ca nu sunt o inima de piatra:))

Daca tot am postat melodia "You are my everything" hai sa va las sa ma cunoasteti unpic se pe partea sentimentala:))... cam greu dar hai sa ma dau de gol. Multi dintre voi poate ma stiti ca sunt un mare derbedeu, si ca o ard aiurea tot timpul.:) Unele persoane chiar au spus ca nu am sentimente deloc:).... Hei bine va contrazic. Sunt si eu om, intradevar am facut greseli nenumarate, insa in mine zace o inima nebuna :)).... bine nici nu stiu cum sa scriu despre asta, nu prea ma pricep. Insa am postat acum ceva vreme ceva pe GlasulSentimentelor (un blog mai sensibil sa zic asa) si o voi posta si aici. Cuvintele care le veti citi, sunt scrise de mine in timp ce ma gandeam la cea pe care INCA o iubesc enorm de mult:)....
Postarea este aceasta:)...

Sunt tot eu!!!

Sunt tot eu, ma cunosti?

Eu sunt eu, dar nu stiu cine sunt. De ce totul este asa de neclar? De ce totul este doar o enigma?

A trecut atatat timp, orele sau transformat in zile, zilele in saptamani, iar saptamanile in luni, in ani. De ce am ramas la fel ca in prima zi? De ce am acelasi zambet dimineatza? De ce zambesc atunci cad ma mint singur in oglinda ca azi se va schimba ceva?....
Sunt plictisit, obosit, ranit, ma simt tot mai rau pe zi ce trece. Si stiu ca ma simt asa numai din cauza mea pentru ca eu imi fac rau. Eu sunt cel care aprinde o tigara crezand ca ma calmeaza, eu sunt cel care umple iar si iar paharul cu alcool, si tot eu sunt cel care duce paharul la gura si il bea pana la fund. Eu sunt cel care iubeste substantele halucinogene. Eu sunt cel care crede propiile mincini. Eu sunt cel care ma minte ca ziua de azi e diferita de cea de ieri. Eu sunt inamicul meu. E ciudat. De ce iubim persoanele care ne fac rau? De ce de suntem tot mai atrasi de nepasarea acestora, de respingerea lor, de ignoranta cu care ne trateaza? Suntem oare prosti? Oare nu gandim?
De ce trebuie sa iubim mereu cu inima si nu cu mintea?
Vezi tu, sunt mii de intrebari mii de raspunsuri. Intrebarile le stim, dar raspunsurile, cine le stie?
Alergam ca prostii o viata intreaga dupa raspunsuri,alergam ca niste idioti dupa fel si fel de lucrruri tampite dar marete..... Dar sentimentele, dar inima, ce se intampla cu ele?
E destul de usor sa ranesti, e destul de usor sa spui o vorba rea, e destul de usor sa intorci spatele si sa pleci. Insa de ce e al dracului de greu sa ne intoarcem inapoi? De ce atunci cand vrem sa ne intoarcem suntem tratati cu ignoranta si devenim tot mai ambitiosi sa ajungem inapoi?
Pentru ca suntem prosti, suntem oameni, stim sa vorbim insa nu stim sa ascultam.
Stii, imi amintesc de ultimele nopti, cand toata povestea se apropia de sfarsit. Tu vorbeai eu te minteam, tu ascultai eu visam. A durut, stiu asta, stiu ca am facut greseli care poate si acum te dor. Atunci cand injunghii un om il doare pe el, dar eu te-am lovit pe tine, de ce ma doare asa tare. Oare sageata care am aruncat-o fara sa imi pese spre inima ta fragila, sa intors catre mine?
Am regrete nenumarate, stiu ca ceea ce iti scriu aici pentru tine nu conteaza. Stiu ca nu mai vrei sa auzi numele meu, nu mai vrei sa stii cine sunt eu, nu mai vrei sa stii de mine, nu mai vrei sa stii nimic, dar nimic, legat de mine. Stiu.
Nu vreau ca sa te chem inapoi, pentru ca stiu ca te pot rani inca o data. Nu mai vreau sa te mai vad vreodata plangand. Daca soarta va dori ca noi sa ne revedem intr-o zi, vreau ca in ochii tai sa nu mai fie nici o urma de tristete, nici o lacrima, vreau sa vad in ochii tai fericirea cea pe care orice om se chinuie sa o primeasca, vreau sa vad in ochii tai milioanele de stele de pe cer, vreau sa te privesc la fel cum ma priveai tu o data. Vreau ca atunci cand te privesc sa stiu ca tu esti o alta lume, vreau ca sa te privesc si apoi sa inchid in inima mea imaginea chipului tau tandru, linistit. As mai vrea sa mai simt si mangaierea ta o data, stii, mangaierea aceea calda dar totusi atat racoritoare ca diminetile de primavara, As mai vrea sa gust sarutul tau. As mai vrea sa te am o data.
Candva, eu cu tine cutreieram prin univers, atingeam orice stea, puteam prinde in brate razele fierbinti ale soarelui, puteam in miezul noptii sa ne intalnim pe luna, puteam candva impreuna sa controlam timpul. Imi este dor de acel candva, acum am ramas la fel, iubesc cerul insa el ma uraste, vorbesc cu stelele si ele ma izgonesc, soarele il ating si ma frige, timpul nu ma mai asculta, ma incetineste. Singur nu pot sa mai fac nimic. Ma simt murdar, ma pedepsesc cu amintirile greselilor mele. Am ranit sufletul tau pur, am inegrit sufletul meu curat. Am fost acaparat de intuneric. Am ales un drum gresit, am ales sa merg singur pe el, fara tine.
Imi aduc aminte ca imi auzeam inima cum imi spunea sa ma intorc, mainile mele voiau sa ma intoarca inapoi sa te stranga in brate pentru ultima data, buzele imi tremurau ca si cum sarutul tau era doza lor zilnica, ochii plangeau, insa eu m-am indepartat, putin cate putin, putin cate putin, m-am pierdut in intuneric. Mi sa deschis usa catre o alta lume, total diferita. O lume in care debandada, ura, nebunia, prostia si tot ce e mai rau pe acest pamant, erau tolerate de toti. Nu voiam sa fiu acolo, voiam sa ma intorc, insa era tarziu. Usa se inchisese. Amintirile frumoase care o data ma faceau sa zambesc acum ma impingeau sa ma ranesc. Imaginile cu tine, sunetul shoaptelor tale, devenise un drog prea puternic pentru mine. Nu mai suportam, orice vedeam frumos imi doream sa schimb, imi doream sa schimb iubrea in ura, imi doream sa schimb lumea. Inhalam, beam, mestecam orice fel de substante halucinogene pentru a nu imi mai fi pofta de drogul care imi facea atata rau acum, desi candva imi facea bine, tu! Poate ca vorbele mele nu te mai ating deloc, ma bucur, pentru ca stiu ca daca te-ar atinge, ai plange pentru ca asta fac eu acum. Am ajuns sa imi scriu disperarea.
Vreau sa controlez iar timpul impreuna cu tine, sa zbor de la stea la stea, vreau sa pierd iar noptile cu luna atunci cand dormi tu, sa ii povestesc despre tine, vreau ca sa pot ruga din nou soarele sa ne incalzeasca chiar si in cele mai friguroase ierni.
Vreau ca visele sa devina realitate din nou. Amintirile frumoase sa imi vindece sufletul.
Vreau sa aud din nou shoaptele tale, sa le ascult fara a incerca sa fug de ele. Vreau sa iti veghez somnul macar o data.
Vreau sa ma hranesc cu privirea ta, sa imi potolesc setea cu sarutul tau, sa imi pansez ranile adanci cu mainile tale.
Sunt tot eu, ma cunosti, iti amintesti de mine? Sunt cel care il iubeai candva, sunt cel care candva te facea sa zambesti. Sunt cel care te facea sa razi... iti amintesti de aceste lucruri?
Sunt lucrurile frumoase, putine, insa frumoase. Iti mai amintesti prima noapte cand am plans impreuna, ne iubeam dar altii nu voiau ca noi sa fim impreuna, si am stat impreuna si am plans? Si am jurat ca nu am sa plec niciodata de langa tine, am jurat ca te voi iubi mereu, am jurat ca inima mea va fi a ta pentru totdeauna. Am plecat, insa nu am incetat sa te iubesc la fel de mult, inima nu mai am, pentru ca ti-am daruit-o si a ramas la tine. Nu mai pot simti iubire pentru nimeni, nici pentru Dumnezeu, te iubesc mai presus de orice pe lumea asta, te iubesc te iubesc te iubesc te iubesc, exact ca in reclama cu prajitura acea.... te iubesc te iubesc te iubesc, si am sa imi iau si chitara, si am sa iti spun te iubesc pana ai sa te plictisesti, si cand vad ca esti plictisita, o iau de la inceput cu acelasi te iubesc, si stii de ce?... pentru ca te iubesc. Pentru ca am jurat ca am sa te iubesc mereu, si asta fac. As vrea sa te urasc, as vrea sa sterg tot si sa uit ca te-am cunoscut vreodata, as vrea sa cred ca nu sa intamplat nimic si ca tu nu existi, vreau sa cred ca a fost un vis frumos care sa incheiat urat, si sa deschid ochii si sa fie totul cum era inainte sa te cunosc, insa nu reusesc. Nu pot sa urasc persoana care ma invatat ce e aia iubire, nu pot sa urasc persoana care ma ajutat, nu pot sa urasc persoana care a vrut sa imi ofere tot. Nu pot sa te urasc pe tine. Insa pe mine da,ma pot ura, si ma urasc si ma dispretuiesc pentru ca am ales altceva, pentru ca am ales sa plec din fericire.